Povești din terapie #3

Mișcările sale sunt haotice, asemenea unui pictor care încearcă să amestece culorile. Cu efort reușește sa-si gaseasca echilibrul pt a merge, si pt a sta pe scaun. Motricitatea si coordonarea sunt niste provocari, degetelele sale par ca vor sa stea mai tot timpul imbratisate, una peste alta. Insa nu si azi!

Intr-o clipita agata pianul si musca putin din el. Il indepartez si isi ridica ochii plini de inocenta de sub firele de par blonde.
Se aseaza pe scaun si incepem sa cantam. Imi impinge mana, semn ca nu vrea sa-l mai ajut. Ma retrag si bine fac, pt ca incepe sa cante, miscandu-si fiecare degetel in parte. Mandra? Putin spus. Dupa multa munca si exercitii sustinute, a reusit sa-si controleze degetele apasand pe fiecare clapa in parte. Inca un pas inainte!