Ce este Piano Therapy?
Piano Therapy este mai mult decât o alternativă de studiu a pianului. Este o metodă care vine în completarea celorlalte metode terapeutice, dedicate copiilor diagnosticați cu autism, sindromul Down, Williams sau a celor care au tulburări afective, de limbaj, de ritm sau fluență.
Spre deosebire de cursurile de pian, unde obiectivul participanților este de a-și însuși cât mai multe cunoștințe și de a face performanță, la orele de piano therapy scopul este ca cei mici să își îmbunătățească limbajul, abilitățile de mișcare, atenția, precum și comportamentul. Pianul este un prieten care îi ajută și îi motivează.
Ședințele se desfășoară sub îndrumarea unui terapeut format în metoda Piano Therapy, în ritmul și modul propriu de învățare al fiecărui copil. Mediul de lucru este preponderent senzorial, fiind adaptat la nevoile copiilor.
În prezent, specialiștii de la Piano Therapy lucrează la un proiect de cercetare pentru îmbunătățirea metodei de lucru.
Metoda Piano Therapy a fost fondată de Tatiana Dănciulescu și a fost inscrisa la OSIM în anul 2014, iar Asociația Piano Therapy este singurul centru calificat să ofere astfel de ședinte.
copii consiliați
cazuri sociale
ore cântate la pian
părinți consiliați
Metoda Piano Therapy este benefică copiilor cu:

Ce face Piano Therapy?
