Povești din terapie #1

O sa intru direct in subiect, asa cum m-au invatat in atatia ani copilasii cu care lucrez.

Pentru ei nu este loc de introduceri, de curtoazie sau de povestit, ei stiu intotdeauna ce vor, sunt directi si sinceri.

De- a lungul timpului am avut ocazia sa lucrez atat cu copii cu autism, cat si cu copii tipici, iar hotararea de a lucra doar cu copii speciali a fost foarte usor de luat.

F la 5 ani stie tot tabelul periodic al lui Mendeleev si toate capitalele lumii, R imi poate calcula in ce zi va pica orice data pe care i-o spun, A observa orice obiect daca e miscat din locul sau, M imi recunoaste orice nota pe claviatura fara sa o vada, G imi inchide de fiecare data toate usile, nu-i place sa le vada deschise, M nu intra niciodata la ora daca ceasul nu arata 14:00, daca este 13:58, trebuie sa mai astepte, A nu intra pana nu asculta intreaga melodie la interfon, S imi poate spune cu exactitate unde se afla toate strazile din Bucuresti………  si tot as mai avea de povestit.

Cum sa nu vrei sa lucrezi cu ei? Nu sunt ca noi, ei nu reprezinta turma, sunt speciali, sunt copii pe care trebuie sa-i respectam asa cum sunt, sa-i integram in societate si sa ii admiram pentru ceea ce sunt!

Intr-o zi o mamica a unui baietel cu care lucrez, m-a intrebat daca as vrea sa fac piano therapy si cu o cunostinta de-a ei, care nu are autism si am refuzat. Apoi mi-a spus:

– Aaaaaa, da stiu, tie iti place sa faci minuni!

Nu-mi place sa fac minuni, dar imi place sa lucrez cu ele!